În atmosfera de sărbătoare şi bucurie, în sunetul clopotelor, ziua de 9 Iulie 2023 a devenit pentru Parohia Romano-catolică “Sfântul Anton de Padova” din Faraoani o zi binecuvântată. După pregătiri îndelungate şi intense, credincioşii parohiei devin martorii emoţionantei primiţii a părintelui Claudiu Frâncu.
Întâmpinat de familie, de părintele paroh Felix Măriuț (care i-a dăruit un crucifix), de către fraţii preoţi colegi, şi de foarte mulţi credincioşi, părintele Claudiu, vizibil emoţionat, a binecuvântat pe toţi cei prezenţi, cu semnul crucii şi apă sfinţită.

Părintele Felix Măriuț, în deschidere îi urează “Bun venit, în biserica în care a fost botezat, miruit și L-a cunoscut pe Dumnezeu!” De asemenea, amintește de “covorul roșu”, care reprezintă “un semn că astăzi a venit în fața poporului lui Dumnezeu, pentru a-i aduce lauda și mulțumire pentru toate darurile și binecuvânturile!”

Întreaga Sfântă Liturghie, prezidată de părintele Claudiu, a arătat că este un preot evlavios şi vrednic, pentru slujirea lui Cristos.
În discursul de final, părintele Claudiu a mulţumit părinţilor, rudelor, părintelui paroh, celorlalţi preoţi formatori şi colegi, binefăcătorilor, corului şi tuturor celor prezenţi, îndemnând la rugăciuni pentru el, pentru împlinirea vieţii sale preoţeşti.

Îi dorim părintelui Claudiu ca bunul Dumnezeu să-l întărească şi să-l călăuzească cu harurile şi binecuvântarea sa pentru ca să devină un vestitor al evangheliei acolo unde este chemat să-şi exercite misiunea preoţească.

« de 2 »